TRAIAN FILIP

Când anumite tratative cu forţele întunericului devin delicate şi periculoase, se cere mijloacelor de comunicaţii de massă: silezio stampa! În felul acesta spiritele se potolesc, agitaţia se mută în altă parte, locul senzaţionalului în ordinea distribuţiei noutăţilor fiind substituit de alte evenimente. Cam aşa ceva s-a petre­cut în România, după revoluţia din decembrie. S-a impus unor personalităţi (nedreptăţite înainte, de-a dreptul persecutate azi) retragerea la domiciliu, demi­terea din funcţii. Desigur, această retragere nu este voluntară şi ea ne aminteşte de Judecăţile şi sancţiunile atribuite celor răspunzători de mari daune sau de complicitate la genocid. În timpul celui de-al doilea război mondial. Deşi neinclusă în legislaţia clasică apartenenţa politică la curentele de dreapta a fost de regulă drastic sancţionată, mai ales sub aspectul ra­sismului, delict adesea vag, pur teoretic (la Eliade, la Cioran), uneori poate chiar inofensiv. Extrem de severi în privinţa condamnării fascismului, italienii au admis ei înşişi schimbarea la faţă (cazul Aldo Moro) şi n-au împiedicat pe cel ce avea să devină cel mai mare ziarist al Italiei, Indro Montanelli, să-şi desfăşoare nestingherit activitatea de istoric, scriitor şi Jurnalist, autoritar creator de opinie. După anii de plumb, care au apăsat România mai mult ca oricare altă ţară din Estul Europei, se ridică din nou problema responsabilităţii scriitorului (şi intelec­tualului în genere) faţă de actul politic şi de orientarea curentelor oficiale. S-a instituit un delict unic în analele presei: participarea la eshibiţiile cultului personalităţii. Această participare nu este reproşată maselor, căci ele nu greşesc, nu se ploconesc lucrând sub puterea unor impulsuri mistice, iar adesea reacţionând cu inconştienţa unor roboţi. Cel puţin aşa s-a pretins, când s-a deslănţuit caccia alle streghe, când apele Carpaţilor au început să intre în propria matcă şi când vechi şi noi rânduieli caută să restruc­tureze nu numai economia, industria, viaţa politică, ci şi conştiinţa oamenilor grav afectată de intemperii. Incendiul a mistuit chiar din primul moment faţada de paradă a comunismului, presa care a întreţinut ceremonialul osanalelor şi teroarea. Au căzut ziduri şi pilaştri şi pe ruinele lor au apărut alte edificii, care par imaginate de un arhitect cuprins de febră şi nelinişte. Pe noua scenă a presei vechii actori joacă roluri diferite, scriu de pe alte poziţii, abordează teme şi fac polemici care, odinioară, erau rezervate numai celor extrem de curajoşi sau extrem de nebuni. Fără cenzură, fără condeie în lanţuri, şi totuşi… Până acum, noua promoţie de ilegalişti, foşti deţinuţi politici ieşiţi din închisori, este extrem de săracă. Predomină disidenţii, refugiaţii politici scăpaţi în lume, contestatarii şi protestatarii care, într-un fel sau altul, au dat dovadă de putere de sacrificiu şi de curaj în înfruntarea dictaturii. Adesea aceste>>>> mai departe aici>>>>